Taxonomiile obiectivelor

Taxonomiile obiectivelor

     Taxonomiile obiectivelor reprezintă o clasificare sistematică a procesului de învățămînt.

    

      Obiectivul este o reflectare anticipată a rezultatului învățării ce se produce în cadrul unei secvențe educaționale, concentrîndu-se asupra rezultatului la care trebuie să ajungă într-o secvență determinată proiectîndu-l  sub forma unui "dat", care poate fi detectat si evaluat.

     Scopul se concentrează asupra desfășurării acțiunii, anticipîndu-i  etapele și operațiile prin prisma unei finalități generale mai îndepartate.
Formularea obiectivelor operaționale țin de unele cerințe cum ar fi:

1. să fie clare ,explicite cît pentru elev cît și pentru profesor;
2. să fie accesibile majorității elevilor și realizabile în interval de timp efectiv;
3. să corespundă particularităților de vîrstă a elevilor și pregătirii anterioare;
4. să nu fie prea numeroase;
5. să descrie un comportament observabil și măsurabil;
6. să vizeze o operție singulară;
7. să fie transmisibilă de la situația pedagogică la o situație reală din viață;
8. să reflecte activitatea elevului și nu a  profesorului.

    Una din cele  mai cunoscute taxonomii este taxonomia lui Bloom, bazată pe obiective cognitive care poate fi complactată de taxonomia lui Krathwohe și este bazată pe domeniul afectiv și taxonomia lui Simpson -bazată pe  domeniul psihomotor. 
    Pentru  fiecare domeniu sînt identificate competențe care marchiază creșterii pe fiecare neveluri Bloom a identificat stadile învățării urmarînd firul logic al gîndirii:
-înainte de orioce trebuie să cunoști conceptul,apoi să-l înveți, apoi să-l poți aplica, să-l poți analiza, să fii capabil, să sintetizezi și să evaluezi.
 În anul 2001 ele au fost revizuite și formulate sub forma unor verbe:

1.  A ține minte-a recunoaște, a descrie, a indentifica, a numi, a găsi;
2.  A înțelege-a intrepreta, a sumariza, a parafaza, a clasifica, a compara și a exemplifica;
3.  A aplica-a implenta, a folosi, și a executa.
4.  A analiza- a compara, a organiza, a atribui, a siblinia, a structura și a integra;
5.  A evalua- a verifica, a critica, a experimenta, a judeca, a detecta, a testa, a monitoriza.
6.  A crea- a construi, a planifica, a inventa și a face.

Pentru domeniu afectiv:

•  receptare
•  reacție sau răspuns
•  valorizare
•  organizare
•  caracterizare
•  evaluare

Pentru domeniul psihomotor:

•  percepere
•  dispoziție
•  reacție dirijată
•  automatism
•  reacție complexă
•  evaluare

Principii didactice clasice

Principii didactice clasice

 Pentru o buna organizare a procesului de invatamint, profesorul trebuie sa respecte urmatoarele principii clasice:

1. Principiul legarii teoriei de practica;
2. Principiul intuitiei;
3. Principiul insusirii constiente si active a cunostinteleor;
4. Principiul sistematizarii si continuitatii cunostintelor;
5. Principiul accesibilitatii cunostintelor;
6. Principiul insusirii temeinice a cunostintelor;
7. Principiul individualizarii si diferentierii invatarii.

Principii didactice în predarea, învățarea informaticii

Principiile didactice în predarea, învățarea informaticii

    Principiile didactice reprezintă normele generale de învățare care orientează conceperea, organizarea și desfășurarea ei.

Principiile didactice au la baza cîteva caracteristici :

1. Caracterul logic care exprimă raporturile esențiale și globale spre orientarea conceperii și desfășurării procesului de învățămînt;
2. Caracter obiectiv caracterizează procesul de învățămînt cu legile dezvoltării psihicii ale elevilor și cu legile evoluției societății;
3. Caracter algoritmic exprimă cerințele și soluțiile prin utilizarea unui proces (sistem) precis de reguli și recunoscut cu exactitate;
4. Caracter dinamic unde principiile didactice sînt elemente legile însă deschise înoirii și creativității;
5. Caracter sistematic fiecare principiu intră în relații cu celelalte principii alcătuind un ansamblu de legități ale căror componente se condiționează reciproc.

Principiile didactice în predarea-învățarea informaticii sunt:

• Principiul legării teoriei de practică;
• Principiul intuiței;
• Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor;
• Principiul sistematizării și a continuității;
• Principiul accesibilității a cunoștințelor;
• Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor;
• Principiul individualității;

 Principiul legării teoriei de practică-  acest principiu determina dintre teorie si practica avind la dispozitie mijloacele tehnice, cunostintele anterior studiate precum si de capacitatile intelectuale a fiecare clasa de elevii si totodata de aptitudinile si experinta cadrului didactici. Pentru a vedea eficacitatea teorii de practica este necesar de a lucra cu elevii in  laboratoare, de a efectua activitatii practice si poate chiar excursii la diverse intreprinderi.

   

Principiul intuiției- acest principiu exprima necesitatea studierii obiectelor, fenomenelor proceselor cu ajutorul simtilor, a transmite cunostintele in mod intiutiv inseamna a porni de la contactul direct  cu realitatea pentru ca mai apoi sa se ajunga la realizarii si rationamente. Acest principiu poate fi realizat in multe cazuri prin utilizarea instrumentelor multimedie.

Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor- exprima necesitatea ca instruirea sa se efectueze organizat prin fixarea unor scopuri, finalitatii si termeni precisi, petru ca invatarea sa nu fie mecanica, accentul se va pune pe metodele activ participative de invatare.

Principiul sistematizării și a continuității- acest principiu se concentreaza prin expuneri organizate asupra cunostintelor de asimilat respectindu-se un anumit plan. Activitatea individuala a elevului, trebuie sa fie esentiala. Cunostintele nu se pot asimila in salturi, iar deprinderile exersate se pierd. Daca dorim invatare eficienta si o pregatire ritmica a elevilor  trebuie sa se tina cont ca la baza trebuie sa fie un control viguros si permanent a profesorului asupra modulul insusiri a cunostintelor.

Principiul accesibilității a cunoștințelor- cunostintele pot fi asimilate de catre elevii, doar daca sunt accesibile ca volum si continut. O tema poate fi asimilata doar daca corespunde particularitatilor psihologice a elevilor. Respectarea particularitatilor psihologice de virsta nu inseamna a scuti elevii de efortul intelectual necesar dezvoltarii gindirii logice si abstracte.

Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor- fixarea cunostintelor nu trebuie realizata printr-o repetare succesiva acelor expuse ci trebuie sa fie bazata pe o receptare logica, rationala cu ajutorul carora sa se poata determina esentialu. O asemenea invatare poate fi obtinuta prin diverse modalitatii de recapitulare.

Principiul individualității- individualizarea invatarii se refera la valorificarea cit mai buna a posibilitatilor si eforturilor individuale atit pentru persoanele inzestrate, cit si pentru cele mai putin inzestrate. Pentru aceasta se recomanda elaborarea de sarcini individuale, fise de recapitulare, fise de dezvoltare pentru cei mai activi, fise de autoinstruire si fise de evaluare generala.

Informatica

Informatica

     Informatica ca obiect de studiu participa la formarea si dezvoltarea personalitatii, accentul fiind pus pe gindirea algoritmica si totodata pe formarea competentei digitale.

     Informatica ca stiinta dicteaza pregatirea generala a persoanei, care va utiliza calculatorul, retelele de calculatoare si sistemele informatice in calitate de instrumente operationale in diverse sfere sociale ale vietii.

    Valoare fundamentala  a disciplinei ''informatica'' presupune urmatoarele:

1. Formarea deprinderilor practice de utilizare a calculatorului pentru prelucrarea informatiei; 
2. Formarea deprinderilor practice de utilizarea retelelor de calculatoare si serviciilor de retea;
3. Formarea deprinderilor practice de comunicare folosind retelele de socializare.

    Informatica se axeaza pe urmatoarele principii specifice care contribuie la formarea unor concepte a obiectului "informatica" si a supra metodelor de implementare a acestora pentru dezvoltarea societatii la elevi:

1. Principiul abordariiintegrate a disciplinei;
2. Principiul cercetarii activitatii sau demersul didactic centrat pe elev;
3. Principiul functionalitatii sau unitatii sociale a procesului didactic;
4. Principiul corelatiei interdisciplinare.